Clinica a fost înființată acum 15 ani, având o experiență profesională bogată în domeniul serviciilor medicale private. A fost prima clinică privată în Satu Mare, ea pornind ca un proiect pilot pe aceasta marjă de servicii medicale. În prezent, clinca este dotată cu tot ce este necesar unui pacient, cabinete moderne, săli de operații și saloane confortabile.
A fost fondată de dr. Cosmin Rațiu, unul din cei mai cunoscuți și apreciați medici stomatologici din municipiul Satu Mare. Acesta a pornit la drum alături de soția sa, dr. Cosmina Rațiu, care este tot medic stomatolog, alături de care a pus bazele acestei clinici, fiind la ora actuală una dintre cele mai moderne clinici din județ, concurând cu succes cu multe clinici private din regiune.
Activitatea medicală a clinicii este diversificată, paleta de servicii medicale cuprinzând mai multe specializări, în cadrul clinicii desfășurându-și activitatea atât medici specialiști, cât și medici primari apreciați care se perfecționează constant pentru a veni în sprijinul pacienților.
„Datorită activității și a misiunii pe care o avem , vă mărturisesc faptul că oriunde mă duc pot să vorbesc cu zâmbetul pe buze și cu multă mândrie despre echipa cu care lucrez, o echipă profesionistă, dedicată pacienților, care vin chiar și de peste granițe pentru a beneficia de serviciile clinicii noastre. Suntem conștienți de nevoile pacienților noștri și ne străduim să venim în sprijinul lor, diversificând paleta de servicii medicale. Ne dorim să oferim servicii medicale de calitate și să îi aducem alături de noi pe cei mai buni medici, astfel încât printr-un efort integrat să găsim cele mai bune soluții și tratament pentru pacienți”
Tehnologia și profesionalismul echipei de la Clinica Sf. Anton transformă experiența fiecărui pacient într-una agreabilă, unde pacientul primește informații despre prevenția unei boli, procedurile medicale, cât și despre posibilitățile de tratament de care poate beneficia, toate acestea fiind adaptate stilului de viață și al pacientului și a nevoilor lui. Rezultatele muncii în echipă sunt vizibile de fiecare dată când pacientul pleacă zâmbitor și încrezător.

Fondator
Copyright © 2023 Clinica Sfantul Anton | Creat de Ottoweb